logo SC_TEHNIC_SRL

Sunteţi aici: Legislaţie Truse medicale

Legislaţie stingătoare
Legislaţie truse medicale


Mai jos, regăsiţi legislaţia în vigoare pentru truse medicale.

Art.9. - (1) În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activităţilor de prevenire şi a celor de protecţie, ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau de riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, se impune ca:

a) lucrătorii desemnaţi să aibă capacitatea necesară şi să dispună de mijloacele adecvate;
b) serviciile externe să aibă aptitudinile necesare şi să dispună de mijloace personale şi profesionale adecvate;
c) lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe să fie în număr suficient.

Art.10. - (1) Angajatorul are următoarele obligaţii:

a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente;
b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenţă, salvare şi pompieri.
(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.
(3) Numărul lucrătorilor menţionaţi la alin. (2), instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice întreprinderii şi/sau unităţii.

Art.10 alin. (2) şi (3). (2) Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice întreprindere şi/sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau în unitatea sa, să primească informaţii adecvate privind aspectele la care s-a făcut referire la alin. (1), care privesc aceşti lucrători.

Art.14. - Alimentaţia de protecţie se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.

Art.15. - (1) Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori. (2) Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.

Art.16. - (1) Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind:

a) riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii;
b) măsurile luate în conformitate cu prevederile.

Art.34. - (1) Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publică teritoriale şi a municipiului Bucureşti.

Art.39.(6) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei următoarele fapte:

a) încălcarea dispoziţiilor Art.9 alin. (1), ale Art.10 şi 16;

b) încălcarea dispoziţiilor Art.14, 15 şi ale Art.34 alin. (1).


** ORDIN nr.427 din 14 iunie 2002 al Ministrului Sănătăţii şi Familiei pentru aprobarea componenţei trusei sanitare şi a baremului de materiale, ce intră în dotarea posturilor de prim ajutor fără cadre medicale.
Textul actului publicat în M.Of. nr. 531/22 iul. 2002
Ministrul sănătăţii şi familiei, văzând Referatul de aprobare nr. D.B. 7.038 din 14 iunie 2002 al Direcţiei generale de asistenţă medicală, în temeiul Hotărârii Guvernului nr.22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cu modificările şi completările ulterioare, emite următorul ordin:

Art.1. - (1) Se aprobă componenţa trusei sanitare folosite pentru acordarea primului ajutor medical, care se află în dotarea posturilor fixe de prim ajutor fără cadre medicale din întreprinderi, instituţii şi unităţi economice, şcoli, cabane turistice şi altele asemenea, denumită în continuare trusă sanitară, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Persoanele juridice care desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 2 sunt obligate să aibă în dotare trusă sanitară.

Art.2. - (1) Fabricarea şi punerea pe piaţă a trusei sanitare se autorizează de Ministerul Sănătăţii şi Familiei pentru fiecare furnizor.

(2) Trusele sanitare folosite pentru acordarea primului ajutor medical din dotarea posturilor fixe de prim ajutor fără cadre medicale din întreprinderi, instituţii şi unităţi economice, şcoli, cabane turistice şi altele asemenea, aflate în prezent în dotarea acestora, pot fi utilizate până la expirarea duratei de folosinţă a componentelor lor.

Art.3. - Se aprobă baremul de materiale ce intră în dotarea trusei sanitare a posturilor de prim ajutor fără cadre medicale din întreprinderi, instituţii şi unităţi economice, şcoli, cabane turistice şi altele asemenea, prevăzut în anexa nr. 3.

Art.4. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art.5. - Pe data intrării în vigoare a prezentului ordin anexa nr. 1 a părţii a II-a, intitulată "Norme tehnice în unele domenii ale asistenţei medicale", din Ordinul ministrului sănătăţii nr.56/1974 îşi încetează aplicabilitatea.

Art.6. - Direcţiile implicate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei, precum şi direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art.7. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătăţii şi familiei.

Daniela Bartoş

ANEXA Nr. 1

COMPONENŢA trusei sanitare folosite pentru acordarea primului ajutor medical, care se află în dotarea posturilor fixe de prim ajutor fără cadre medicale din întreprinderi, instituţii şi unităţi economice, şcoli, cabane turistice şi altele asemene:

1.1. Trusa sanitară se compune dintr-o cutie din material plastic, cu colţuri şi muchii rotunjite, în care sunt depozitate instrumente şi materiale sanitare, medicamente şi materiale diverse.
Anexa nr. 3 la ordin prevede conţinutul minim obligatoriu al trusei sanitare din dotarea posturilor fixe de prim ajutor fără cadre medico-sanitare.
Opţional trusa sanitară poate conţine şi alte dispozitive medicale, cum ar fi: folie termoizolantă, dispozitiv care asigură soluţia de conservare a energiei corpului omenesc în situaţii grave.

1.2. Cutia trusei sanitare trebuie să fie rigidă, realizată din material plastic rezistent, cu marginile şi colţurile rotunjite.

Ea trebuie:

a) să asigure etanşeitatea corespunzătoare pentru protejarea conţinutului faţă de praf şi umezeală printr-un sistem de închidere ferm;
b) să fie inscripţionată, vizibil de la o distanţă de minimum 5 m, cu denumirea produsului şi a furnizorului sau, după caz, a producătorului;
c) să permită vizualizarea conţinutului sau să aibă inscripţionată lista conţinutului;
d) să fie dimensionată şi compartimentată corespunzător, în vederea depozitării şi asigurării integrităţii componentelor prevăzute în anexa nr. 3.

Calitatea materialelor sanitare, a instrumentelor şi a medicamentelor va fi verificată şi certificată în conformitate cu prevederile în vigoare privind evaluarea conformităţii de către organele abilitate ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei.


ANEXA Nr. 2

Trusele sanitare de acordare a primului ajutor medical vor fi folosite astfel:

1. Activităţi industriale, agricole şi de prestări de servicii:
1a) în secţii de activitate cu mai mult de 5 persoane una la cel mult 25 de persoane;
1b) activităţi cu locuri de muncă dispersate, indiferent de numărul de angajaţi;
1c) mijloace de transport în comun, altele decât auto.

2. Activitate de comerţ:
2a) spaţii comerciale care permit accesul direct al clienţilor la mărfurile expuse;
2b) spaţii comerciale organizate pe subunităţi pentru prezentare şi desfacere;
2c) pieţe agroalimentare;
2d) staţii de distribuire a carburanţilor.

3. Activităţi de învăţământ, proiectare-cercetare:
3a) grădiniţe, şcoli, alte instituţii de învăţământ care nu dispun de cabinet medical propriu - cel puţin una la 50 de elevi;
3b) ateliere şcolare, săli de sport;
3c) cămine şi internate;
3d) alte activităţi de proiectare-cercetare - cel puţin una la 25 de persoane.

4. Activităţi culturale şi recreative:
4a) săli de spectacole - una la cel puţin 100 de locuri;
4b) săli de sport sau de întreţinere fizică, altele decât cele din instituţiile de învăţământ;
4c) cluburi, alte spaţii pentru activităţi de divertisment cu cel puţin 10 locuri;
4d) baruri, restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, unităţi agroturistice.


ANEXA Nr. 3

CONŢINUTUL MINIM OBLIGATORIU AL TRUSEI SANITARE

Denumirea materialului Numărul de bucăţi